Să poți să stai nepăsător când viața-ntreagă se destramă,
Să ai puterea să mai crezi în viitor după această tristă dramă!
Când neputință strigă, și urlă disperată pân' la cer
Și vezi că ești închis iar cheile le-a aruncat un temnicer.
Să poți să speri că mai aduni din cioburi bucată cu bucată,
Că poate pas cu pas mai reclădești ceva
și poate că odată,
Va fi aproape ca-nainte, deși în suflet știi prea bine că nu e așa,
Că niciodată nu se va putea să fie cum a fost demult, cândva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu