Așteptând revederea

Mi-e gândul tot la tine în fiecare seară
Știind că ești departe sufletu-mi se-nfioară
Și aștept cu nerăbdare să te întorci la mine
Și dacă s-ar putea aș vrea să vii chiar mâine.

O dulce mângâiere și-o îmbrățișare caldă
Inima o animă și sufletul mi-l scaldă,
Dar pân' la întâlnirea ochilor noștrii vii
Nu-i nici o bucurie, doar gânduri cenușii.

Nu știu cum am trăit viața până la tine
Știu însă că de-atunci ne este foarte bine,
Dar despărțirea asta, chiar de e temporară
Mă face să văd viața-n lumina cea amară.

Și chiar dacă pe Facebook sau Twitter existăm
Ochii sunt la distanță, și nu ne îmbrățișăm.
În lumea din online nu suntem împreună,
Nu vreau așa să fim, nu vreau așa minciună.

Așa că te aștept, visez seară de seară.
Adorm și mă trezesc cu tine-n gând comoară.
Te aștept nerăbdător să vii și înțeleg
Căci fără tine nicicând eu nu voi fi întreg.

A fost odată o iubire

A fost odată mai demult, a fost ca o iubire,
Pășeam în razele de foc ca sfinții-n nemurire.
Magică frimitură-n veșnicii de fericire negrăită,
A fost, cândva demult: clepsidra timpului finită.

Frumos a fost, frumos ar fi să fie încă iar și iar,
Rămân însă doar amintiri și visele ce-s în zadar.
Pășim astfel zi după zi fără de strălucire sau averi,
Căci singura comoară e amintirea zilelor de ieri.

Iubirea eternă

Și-ncă o viață de-aș trăi:
cu gândul tot la tine,
Pe alta eu n-aș mai iubi,
în viața care vine.

Mulți nu cunosc ce e iubirea,
nicicând n-or s-o 'nțeleagă,
Și caută oriunde fericirea,
o caută o viață-ntreagă.

Dar când iubești cu-adevărat
o sigilezi 'n-eternitate.
Sper infinit cu sufletul curat,
Nu oscilant în rate.

Visul de vară

Și visul din vară, e un vis frumos,
Ce mă poartă direct către tine.
Departe de-al iernii tablou geros
Cu speranță și încredere-n mâine.

Imaginea ta e o dulce amintire
A vieților noastre cu-a lor inocență,
Precum doi copii plini doar de iubire
Ce nu-ntrezăream nici o carență.

E visul de vară, o dulce amintire,
Cu a lui nostalgie și melancolie.
Și-i precum un poem despre iubire,
Fără de care în suflet, e doar sărăcie.

Fericire ești departe

Pustiul a rămas a mea traină zestre,
Și sufletu-mi zace lipit de ferestre,
Și ziua și noaptea privind spre șosea,
Sperând fără tihnă în revenirea ta.

Dar tu ești plecată a mea fericire,
Departe-ntre astrele reci fără iubire.
Și știu că acolo între stele' sclipii
Tu crezi că ți-e bine, dar oare-ți va fi?

Și până departe e calea prea lungă
Precum harta lumii trasată de-o dungă,
Precum diferența între vis și trezire,
Așa e și viața făr' un strop de iubire.

Ce mult te iubesc!

Când ochii tăi sunt triști, trist e și sufletul în mine,
Când ești departe și nu-i văd, îmi e teribil dor de tine.
Când știu ce mult tu mă iubești, sufletu-mi tresaltă,
Iar ziua este mai frumoasă, lumina ta o face caldă.

În orice zi și-n orice loc de știu că sunt cu tine,
Nu-mi pasă de e ger sau cald, este atât de bine!
Iar dacă tu vreodată vei pleca și nu te vei întoarce,
Lângă infern voi coborî și-acolo sufletu-mi va zace.

Iubirea mea

În ochii tăi mă pierd întotdeauna,
Și clipa e-o eternitate,
Îmbrățișarea ta mă fericește-ntruna,
Și visele devin realitate.

Tu îmi ești muzica și poezia în orice vreme,
Zeița mea divină,
Cu tine-alăturea' dispar subit orice dileme,
Mereu vei fi a mea regină.

Degeaba încerc

Degeaba încerc să mai repar statuia spartă,
E ca și când aș bate zilnic la o închisă poartă.
Și-un ceas stricat indică bine ora într-o zi de două ori,
Dar asta nu înseamnă să-l porți la mână până mori.
Nu pot să-ncerc a repara la nesfârșit ceva stricat,
Nci nu mai vreau, destul, destul m-am implicat.

Și poate că mai bine e așa, plecăm pe drumuri separate,
Destine, soarte, ursitori și alte horoscoape deochiate,
Nu ele hărăzit-au dezastrul matematicii cu doi,
Și nimeni nu-i devină, devină suntem amândoi.
Căci nu pot acuza chiar dacă am dreptate,
Fiindcă într-un cerc de doi și vina eșecului se-mparte.

Atâta că m-am săturat, de ne-nțelegeri și nefericire,
Cândva visam la minunata viața plină de iubire.
Dar totul e-n trecut acum, și visul ăsta a murit,
Tot ce-a rămas: ruină, un templu ce s-a năruit.
Și poate într-o zi, voi regăsi puterea ca să construisc,
O altă viață, căci am resurse ce încă pot să daruiesc.

Dar tu nu vei mai fi atunci pe harta vieții mele,
Voi fi uitat atunci de vechea viața fericită (în ghilimele).
Atât voi regreta, faptul că am pierdut atâta veri
Iar timpul e mai prețios decât, decât niște averi.
Am învățat însă o bună lecție după acest război:
Nicicând nu poți de unul singur ce ai putea să faci în doi.

Ai fi putut să mă iubești

Ai fi putut să mă iubești, aș fi putut să-ți dau și viața.
Ai fi avut azi lângă cine să te trezești tu dimineața.
Era frumos să fi-nțeles măcar în ceasul cel din urmă
Ca dragostea și cu respectul merg totdeauna mâna-n mâna.

Așa azi suntem doar niște străini ce împărțim doar obligații,
Și-acuma fug mereu de tine, de tine și de altercații.
Vei înțelege prea târziu că ai trăit și-o faci doar pentru tine,
Și-oricât ai căuta, nu vei mai întâlni pe cineva ca mine.

Închis

Să mă-nțelegi când eu vorbesc fără cuvinte,
Aproape să mă simți făr' să mă vezi,
Și să te bucuri de-mbrățișarea mea fierbinte,
În nopți, în dimineți și în amiezi.

Chiar dacă sunt captiv fără vreo vină,
Și nu te pot avea în brațe decât în vis aievea,
Mereu te voi iubi și sufletul suspină,
Visând mereu la clipa când ne vom revedea.

Tu ești motivul pentru care duc astă luptă încă,
Și nu mă dau bătut gândind mereu la tine.
Mi-ai scris ultima dată că eu sunt a ta stâncă,
Și astfel speranța ai ridicat-o iar în mine.

Și știu că așteptarea e-așa ucigătoare,
Că timpul curge greu și mâine nu mai vine,
Și fiecare clipă ce ne desparte doare
Iar golul cel din suflet ne umple de suspine.

Stăm împotriva sorții și chiar a tuturor:
Eu în celula rece, tu-n garsoniera goală,
Și-avem totuși curaj să ne gândim la viitor,
Eu și cu tine într-o zi în fericirea ideală.