Închis

Să mă-nțelegi când eu vorbesc fără cuvinte,
Aproape să mă simți făr' să mă vezi,
Și să te bucuri de-mbrățișarea mea fierbinte,
În nopți, în dimineți și în amiezi.

Chiar dacă sunt captiv fără vreo vină,
Și nu te pot avea în brațe decât în vis aievea,
Mereu te voi iubi și sufletul suspină,
Visând mereu la clipa când ne vom revedea.

Tu ești motivul pentru care duc astă luptă încă,
Și nu mă dau bătut gândind mereu la tine.
Mi-ai scris ultima dată că eu sunt a ta stâncă,
Și astfel speranța ai ridicat-o iar în mine.

Și știu că așteptarea e-așa ucigătoare,
Că timpul curge greu și mâine nu mai vine,
Și fiecare clipă ce ne desparte doare
Iar golul cel din suflet ne umple de suspine.

Stăm împotriva sorții și chiar a tuturor:
Eu în celula rece, tu-n garsoniera goală,
Și-avem totuși curaj să ne gândim la viitor,
Eu și cu tine într-o zi în fericirea ideală.

Vis și speranță

Oricâte vise aș avea,
realitatea vrea să le omoare,
Și dacă aș putea cumva
în vise m-aș muta, pot oare?

Dar e doar vis, sunt lanțuri:
grele ce mă leagă strâns,
Închis ca între large șanțuri,
și podul e de neajuns.

Cu cât sarcasm lovește viața,
și cât cinism ea ne oferă,
Să știi cât de frumoasă-i dimineața,
dar nesfârșita noapte mă disperă.

Poveri

Aș vrea să zbor peste probleme,
să fie cât mai simplă viața,
Atâtea ecuații și dileme
și seara, dar și dimineața.

Să fie simplu, e chiar plictisitor,
vreau planuri și am și niște vise,
Și vreau să cred mereu în viitor,
să văd cândva dorințele atinse.

Dar să fii prins în temniță e greu,
privind afară doar cu ochii minții,
Și ce poate e doar Dumnezeu,
să dea eliberarea ființii.