Ca un hoinar

Că un hoinar plecat mereu de-acasă
În goana disperată după bani,
Încă mai sper să fim cu toți la masă,
Nu de Crăciun, dar poate peste ani.

Căci nu de bine am plecat departe,
În lumea plină numai de străini,
Unde sunt bani și-i aproape de toate,
Doar sufletele-s pline de rușini.

Și visul revederii cu ai mei copii,
Îmi pare că se depărtează rău,
M-am îngropat in multe datorii
Iar drumul catre casă-i tot mai greu.

Și câteodată mă gândesc la aste' toate,
La sărăcia de acasă, la ai mei,
De-ajung să cred cumva că poate...
Of!.. Atâtea gânduri, și idei....

Ce mult te iubesc!

Când ochii tăi sunt triști, trist e și sufletul în mine,
Când ești departe și nu-i văd, îmi e teribil dor de tine.
Când știu ce mult tu mă iubești, sufletu-mi tresaltă,
Iar ziua este mai frumoasă, lumina ta o face caldă.

În orice zi și-n orice loc de știu că sunt cu tine,
Nu-mi pasă de e ger sau cald, este atât de bine!
Iar dacă tu vreodată vei pleca și nu te vei întoarce,
Lângă infern voi coborî și-acolo sufletu-mi va zace.