Mergea rapid cu pași vioi
Și noi priveam la părul ei,
Se îndrepta spre depărtări
Dincolo de noi, de zări.
Cât am iubit-o, chiar și-acum,
Mi-o amintesc lângă alun,
Pe rând în brațe ne lua,
Ne dezmierda, ne legăna.
Atâția ani ne-am întrebat
De ce măicuța a plecat?
De ce a trebuit să lase
În urma ei două odrasle?
Și sper că unde o fi acum
Să aibă-n viață ceva bun.
Dar oare ea va mai găsi
În suflet loc pentru copii?
Mamă ca ea n-am mai avut,
Doar chipuri palide de lut,
Dar chiar și-n anii fără ea,
Prezența sa era aievea.
Voi fi-n curând la casa mea
Cu sufletul și inima,
Și-a mea mireasă mamă va fi
Pe veci pentru ai ei copii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu