Nimic nu va mai fi la fel

Ce tristă e această frază:
"Nimic nu va mai fi la fel!"
Căci inima îți devastează
Și zilele curg seci și fără țel.

Iar visele se prăbușesc subit,
Căci tot ce-a fost nu va mai fi,
Pustiu și trist e sufletul golit,
Și în zadar încerci a te minți.

Și amintirea zilelor frumoase
E tot ce mai rămâne peste ani.
Și-n tot mereu în zilele ploioase
Melancoliile atacă ca dușmani.

Când toate păsările își i-au zborul

Când toate păsările își iau zborul
Iar eu rămân pe loc blocat cu dorul,
Privind în urmă lor cu lacrimi pe obraz,
Cu sufletul pustiu și gol de-așa necaz.

Împotmolit si dărâmat de-atâtea piedici,
Zadarnică-i dorința să mă ridic de-aici!
E neputința. Poate cea mai grea durere,
Prin ea orice fărâmă de speranță piere.

Și zboară toți spre țara de mai bine.
Eu parcă nu mai pot să-aștept pe mâine.
Iar azi e sumbru, dezolant și sec.
Și pot doar în oceanul veșnic să mă înec.

Și poate cineva 'ntr-o zi își va aminti
De un defect și un ratat cu ochii vii,
Ce locu' în ăsta lume nicicând nu la găsit,
Trăind frumos numai în visul fericit.

Zile și nopți nedormite

Sunt zile și nopți nedormite
Sunt visele adânc prăbușite.
Sunt clipele din viața mea,
Cu tot cu necazul din ea.

Tristețea-i adâncă durere,
E-n sufletu' meu, și nu piere.
Iar câteodată-i copleșitoare,
Pustiul îi dens, și prea mare.

Și lacrimi ce curg pe ascuns,
Și întrebări ce nu au răspuns,
Și nici să aștept nu mai pot
Căci sunt un om nu robot.

Și plouă sufletul

Și plouă câteodată cu lacrimi din ochii noștri triști,
Și ne prefacem că ni-i bine ca niște buni artiști.
Dar plouă câteodată afară cu găleata
În ton cu-al nostru suflet, și vrea să spună gata!
Și cerul cu noi plânge simțind durerea noastră
Și vrea să ne tot spună: 'ntr-o zi vom fi ferice acasă!

Să fie vară în suflet

Aș vrea să fie totdeauna vară
iar Soarele să-mi lumineze orice clipă,
Să nu mai vină niciodată seară,
și dimineața să mă poarte pe a ei aripă.

Și Soarele să ofere a lui căldură,
să îmi zâmbească zilnic luminos,
De parcă nicăieri nu ar fi ură,
doar liniște și bucurie: ce frumos!

Să nu mai fie iarnă niciodată:
afară, dar mai ales în suflet.
Să aleg doar ce-a fost bun cândva, odată,
iar restul să rămână doar regret.

Și ca o umbră ce se mișcă după Soare,
încet toată durerea să se micșoreze,
Cum umbra crește, apoi moare,
așa și bucuria durerea să o detroneze.

Dar știu că mai e mult pân' va fi bine,
și am decât o viață de trăit,
Că timpul zboară repede, iar Mâine,
nu este încă de găsit.