Pustiul a rămas a mea traină zestre,
Și sufletu-mi zace lipit de ferestre,
Și ziua și noaptea privind spre șosea,
Sperând fără tihnă în revenirea ta.
Dar tu ești plecată a mea fericire,
Departe-ntre astrele reci fără iubire.
Și știu că acolo între stele' sclipii
Tu crezi că ți-e bine, dar oare-ți va fi?
Și până departe e calea prea lungă
Precum harta lumii trasată de-o dungă,
Precum diferența între vis și trezire,
Așa e și viața făr' un strop de iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu