S-a dus copilăria mea cu tot cu vise,
Și-n locul ei o viață cu capcane întinse.
S-a dus și fantezia unei lumi frumoase,
Tot ce-a rămas sunt orizonturile joase.
Probabil fiecare-n lume are rolul său,
Și poate fericirea e să-l știu pe-al meu.
Însă nu știu și încă nici nu am aflat
Ce rol am eu în lumea asta de rahat.
Să fii străin și neînțeles în a ta casă,
Deși știi bine ce ar însemna Acasă,
Și înțelegând cum că mai mult e interzis,
Și-i amăgire să tot vrei un paradis.
Fiind copil puteam visa că o să zbor,
Eram convins că o voi face-n viitor.
Dar după atâția ani târâș pe coate,
Nici mersul drept parcă nu se mai poate.
Și văd în jurul meu oameni ce zboară,
Și oamenii cu-o viață simplă și ușoară,
Ei și-au găsit menirea lângă fantezie.
Iar eu doar mâzgălesc trei rime-n poezie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu