Viață mi-e gri

Nu m-am născut să fiu bogat,
Însă nici la nefericire condamnat.
Și totuși lupta asta tot mai grea,
Mă întreb de-oi reuși cumva, ceva.

Of! Zi de zi alte probleme amețitoare,
Și tot aștept, și-aștept să văd iar Soare.
Degeaba încerc să mă auto amăgesc,
Nu prea-i deloc roz viața ce-o trăiesc.

Unde ești fericire că nu te mai zăresc?
Luași garderobă nou să nu te recunosc?
Și mint și-n stânga, în dreapta, și pe mine,
Că-s fericit, și o duc foarte bine.

Dar oare cât putea-voi rezista așa
Străin fiind mereu de fericirea mea?
Căci simt în sufletu-mi doar neputință,
Oarbă durere stăpână pe a mea ființă.

Mă amăgesc mereu cu ziua care vine:
'Ceva se va schimba și va fi bine!'
Însă trec zilele, chiar cum trecură toate,
Și e parcă mai rău: necazuri adunate.

Și cum să merg eu demn cu fruntea sus,
Când dărâmat de supărare zilnic îs?