Sărăcie
O blestemată sărăcie ce foamea-n case o aduci,
Atâția oameni amărâți ce în zădar tot își fac cruci.
Blestemul tău perpetuat din generații neîntrerupt
Distruge tot pe dealul vieții șerpuit și-atât de-abrubt..
Puțini în viață vor reuși cumva să rupă al tău lanț,
Din sărăcie n-sărăcie și din colibă drept în șanț.
Și în zădar muncești o viață ca slugă la vreun boier avar,
Pentru ca-n anii bătrâneții să îți plângi tinerețea în zadar.
Și-oricât aș vrea să scap de tine, să mă ridic cumva,
Observ că bine te-ancorași hrănindu-mi neputința mea.
Ca și un cancer tu distrugi orișice suflet, din interior,
Și doar în lumea viitoare puteam visa la viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu