Ce liniștită-i marea 'nainte de furtună,
se pregătește, se înarmează cu curaj,
Când cerul se-negrează și norii se adună
iar valurile mari pot sparge orice baraj.
Acel moment de pace, n-ainte de furtună,
sublim și-totdeauna dornic de dorit,
De-ar fi mereu o așa liniște nebună,
și-o pace-n suflet, mereu, fără vreun asfințit.
Dar furia furtunii lovește-n orice suflet,
iar pacea pentru o clipă zace îngenuncheată,
Cu atâta răutate lovește al furtunii vuiet,
iar vremea aia bună pare așa de-n depărtată.
Iar dacă ai puterea să vezi mai dincolo de nori,
departe de prezentul haos al furtunii cea haină,
Să stii că dincolo, în mâine, tu vei putea să zbori,
că haosul dispare și vine iarăși pacea cea divină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu