Lovit de neputință

Atâția oameni mor zi după zi fără o logică anume,
Unii sunt înecați în deznădejde, alții 'necați de-ai mării spume.
Alții trăiesc. Par a o duce bine, fără griji, având de toate,
E oare al lor merit? Or viața random bucurii împarte?

Să știi că ești o voce în pustie, o poezie în afonă scrisă,
O picătură în a deșertului întindere aridă și încinsă,
Un șir de numere fără vreun rost după o virgulă depuse,
O simplă melodie tristă 'ntr-un cântec de vioară ascunsă.

E trist când toți se urcă-n trenul de mai bine
Și eu rămân în urma lui privind absent la a lui șine.
Lovit de neputința ce sufletul mi-l schilodește,
Învinuindu-mă pe mine pentru destinul care mă pândește.

Poezia unui Ratat

Sunt un ratat, așa am fost mereu,
N-am vrut s-accept, părea atât de greu.
Însă am înțeles într-un final, și-am să mă comformez
Destinului fatidic, și nu mai lupt: cedez.

E pur și simplu imposibil să mă ridic de jos,
Mocirla e prea mare, noroiul e prea gros,
Iar lanțurile grele cu care sunt legat,
Nu-i chip în a le rupe, nu pot fi dezlegat.

Rămân însă cu visele ce le transform în utopie,
Realitatea-i grosolană, o crudă nebunie.
Nu cred că e ceva mai rău în lumea asta lată
Ca neputința mea de care acuma dau dovadă.

Mă resemnez și-accept că asta-i viața
Și-am să renunț să îi mai gust dulceața.
Amar simți-voi gustul de-acum zi după zi
Căci azi renunț de tot la bucuria de-a trăi.

Nu-mi plâng de milă, de ce mi-aș plânge?
Însă consider că-i suficient: Ajunge!
Cu morile de vânt nu pot să mă mai bat,
Căci știu cine-i devină: eu sunt, eu: un Ratat.

Efemera viață

O dâră în nisipul mării ce valurile o astupă,
O frunză ce-n toamnă din pom cade fiindcă se usucă,
Un abur ce dispare în neant ca fumul de țigară,
Așa infimă-i din păcate a noastră viață prea amară.

Și deși mici și insignifianți, în toată existența noastră,
Așa ostentativ de mândri și egoiști pân' la a cerului fereastră.
Acerbă alergare către divinizarea omenească,
Zeificând orice succes spre a ascunde neputința noastră.

Și anii trec, clepsidra timpului nu se oprește,
De moarte și de bătrânețe nimic nu ne scutește.
Și într-o zi, în toamna existenței noastre efemere:
Doar amintirile frumoase vor fi a noastră singură avere.

Și ninge din nou

Și ninge din nou peste coliba noastră,
Și ninge frumos și peste marea albastră,
Și poate într-un fel sub zăpada curată
Toată mizeria lumii va fi îngropată.

Și ninge din nou și-i melancolie,
Și-n suflet tot cântă o melodie,
Speranța-i rănită căci Soare nu e,
În al lumi scenariu de comedie.

Și poate într-o zi, mult prea târziu,
Va ieși dintre nori Soarele auriu,
După atâta coșmar de ger cenușiu,
După atâta durere și atâta pustiu.

Și poate într-o zi în lumea de măști
Urechile surde vor avea toate căști,
Și ochii cei care nu văd dar privesc
Vor vedea într-o zi lumini ce sclipesc.

În lumea de basm de după furtună,
Din zeci cuiburi sparte ușor se adună,
O paradigmă nouă, un nou univers,
Nu doar în vise, nu doar în vers.

Frumosul de lângă

Și vântul și marea și pomii vorbesc,
Și lună și stele-n albastru ceresc,
Și păsări în zbor și flori pe câmpie,
Încearcă s-aducă mereu bucurie.

Dar oamenii gri cu inima stâncă
Nu pot înțelege frumusețea de lângă.
Orgolii prea mari și vise deșarte,
De parcă Dolarul fericire împarte.

Și-n atâta goană și luptă acerbă
Pentru a mândriei coroană superbă,
Se calcă-n picioare tot ce e frumos,
Iar cerul privește și-i neputincios.

Printre tot felul de oameni

Și gândul și visul rămân tot la fel
Deși departe e marea.
Și mă-ncurajează un ghiocel
Ce-aduce mereu primăvara.

Dar zmei și balauri apar tot mereu
În negura nopții străine,
Vor să îmi ofere un coșmar ateu
Crezând că li se cuvine.

Titani ridicați din paiețe de paie
Cu ciudate agende,
Împopoțonați în la modă straie
Sunt simple legende.

Ca orice balon care azi e umflat
Și spre cer se ridică,
El mâine va zace în șanț desumflat
Ca rănit de alică.

Eu visu-l mențin chiar de îi utoie
Și așa e firesc,
Căci numai așa speranța-i tot vie
Și pot să trăiesc.

Și să evit prostia, și proștii din lume,
Și sufletul lor urât.
Și pe viitor s-aleg doar suflete bune,
La restul: ignor! și atât.

De-aș fi o pasăre în zbor!

În lumea asta mult prea complicată

Cu-atâția idoli ridicați de scenă,

Dar și cu-o frumusețe veșnic nesecată,

Pășim încet, cu teamă și cu jenă.

Atâta sărăcie, mizerie și boli vedem în lume,

Atâta suferință, plâns și jale mare,

Dar și câteodată fericire și-o bucurie anume,

Ce face sufletul să uite că îl doare.

De-aș fi o pasăre frumoasă-n zbor

Să văd de sus doar oamenii mergând,

Nicicând să nu simt suferința lor,

Iar ei să mă zărească-n cer zburând.

N-aș mai vedea copii ce plâng după a lor mamă,

Părinți îngenuncheați de boli, poveri și sărăcie,

Tineri ce nu iubesc fiind cuprinși de teamă,

Nici răutatea unor sadici în prag de nebunie.

Dar printre mii de rele buruieni otrăvitoare

Găsim și flori ce răspândesc mireasmă minunată,

Și-atunci prindeam curaj ca-n zi de sărbătoare,

Și mergeam înainte prin lumea tulburată.

Și renunțăm la întrebări și explicații fără sens,

Căci lumea e așa cum e și o vedem zi după zi,

Și chiar de niciodată nu vom avea consens,

Noi și-n puțin gasi-vom bucuria de-a trăi.

Dincolo de aici

Dacă nu pot să zbor unde aș vrea,
Măcar să merg cu trenul undeva,
Să fie cât de cât apropiat de visul meu,
Cu flori, cu muzică și poezie tot mereu.

Iar dacă chiar și terenul e prea scump,
Să-ncalț cu greu bocancii mei de plumb,
La pas să plec încet spre destinația aleasă,
Și-ntr-un final să-ajung la oaza cea frumoasă.

Și știu că drumu-acesta nu va fi ușor.
Oh! Dacă aș fi o pasăre în zbor!
Dar știu că și la sol 'n-al meu itinerar,
Mă voi opune dârz destinului cel arbitrar.

Iubirea mea

În ochii tăi mă pierd întotdeauna,
Și clipa e-o eternitate,
Îmbrățișarea ta mă fericește-ntruna,
Și visele devin realitate.

Tu îmi ești muzica și poezia în orice vreme,
Zeița mea divină,
Cu tine-alăturea' dispar subit orice dileme,
Mereu vei fi a mea regină.

Cărări în viață

Când ești prizonier, captiv, tot ce-ți dorești e libertatea.
Când ești disprețuit vrei să-ți recapeți demnitatea.
Când ești bolnav realizezi ce importantă-i sănătatea.
Însă în toată viața ta, întotdeauna, îți vei dori iubirea.
E singura ce-ți poate împlini menirea.

Când lanțurile grele transformă-n agonie supărarea,
Și când uiți visul și nu mai poți să ții cărarea,
Când ochii tăi nu mai zăresc în depărtare zarea,
Și orice-ai face străină e de tine alinarea,
Aș vrea să știi că viața nu e pentru nimeni roză,
Chiar dacă mulți sunt foarte fericiți în poză.

O viață se clădește pas cu pas, și nu-i ușor,
Dar orice pas ai face gândește-te la viitor!
E-a ta poveste, tu ești al vieții tale scriitor,
Iar de te-mpiedici, nu-i o rușine să ceri un ajutor.
Că știi și tu, într-un final vom fi o simplă amintire,
Dar pan' atunci frumoasă-i calea dacă e iubire.

Steaua mea

E-un haos ce ne leagă, un gând ce ne animă,
Un tremur ce-nfioară, și-un suflet ce suspină.
Atâta depărtare și râuri nesfârșite de-ndoială,
Printre atâtea zeci icoane pângărite-n smoală,
Și-o ceață atât de densă pe drumul aspru cu robie,
Căci vreau, și aștept să te-ntâlnesc de-o veșnicie.

Să-nlăturăm pustiul și golul ce ne seacă,
Să ne-nhămăm cu jugul și lanțul ce ne leagă,
Să alergăm aiurea și zmeie să-nălțăm către zenit,
Clepsidra unei clipe să-o imprimăm în infinit.
Doar noi, nimeni nu înțelege și nimeni nu concepe,
Dar adevărul e că viața noastră abia' acum incepe.

Degeaba încerc

Degeaba încerc să mai repar statuia spartă,
E ca și când aș bate zilnic la o închisă poartă.
Și-un ceas stricat indică bine ora într-o zi de două ori,
Dar asta nu înseamnă să-l porți la mână până mori.
Nu pot să-ncerc a repara la nesfârșit ceva stricat,
Nci nu mai vreau, destul, destul m-am implicat.

Și poate că mai bine e așa, plecăm pe drumuri separate,
Destine, soarte, ursitori și alte horoscoape deochiate,
Nu ele hărăzit-au dezastrul matematicii cu doi,
Și nimeni nu-i devină, devină suntem amândoi.
Căci nu pot acuza chiar dacă am dreptate,
Fiindcă într-un cerc de doi și vina eșecului se-mparte.

Atâta că m-am săturat, de ne-nțelegeri și nefericire,
Cândva visam la minunata viața plină de iubire.
Dar totul e-n trecut acum, și visul ăsta a murit,
Tot ce-a rămas: ruină, un templu ce s-a năruit.
Și poate într-o zi, voi regăsi puterea ca să construisc,
O altă viață, căci am resurse ce încă pot să daruiesc.

Dar tu nu vei mai fi atunci pe harta vieții mele,
Voi fi uitat atunci de vechea viața fericită (în ghilimele).
Atât voi regreta, faptul că am pierdut atâta veri
Iar timpul e mai prețios decât, decât niște averi.
Am învățat însă o bună lecție după acest război:
Nicicând nu poți de unul singur ce ai putea să faci în doi.

Nu mă invidia!

Nu mă invidia, nu ai motiv,
Mă vezi ca pe un personaj fictiv.
Poate vezi azi la mine bucurie,
Nu știi că unii-mi poartă dușmănie.
Poate mă vezi un om realizat,
Alții mă văd un simplu demodat.

Nu mă invidia, motiv nu ai
Sunt lucruri despre care tu n-ai bai.
De nu cerșesc nu-nseamnă că-s bogat,
Nu păcălesc căci mă păstrez curat,
Nu-s fericit cum din afar' se vede,
Dar nici îngenuncheat cum alți' ar crede.

Nu mă invidia, de crezi că-s fericit!
De-atâta fericire părul mi-a albit.
Poate mă vezi astăzi mai sus ca tine,
Nu știi însă că sufletu-mi e doar suspine.
Nu sunt vreun sfânt dar nici lasciv,
Nu mă invidia că n-ai motiv!

Trăiește frumos!

Aș vrea să știi și să-nțelegi că viața nu este doar miere,
Și niciodat' nu vei primi mai mult decât vei îndrăzni a cere.

Sunt câteodată zile așa triste și-așa de trist e al tău suflet,
Dar sunt și zile când vibrează întreaga-ți ființă într-un cântec.

Dar timpul zboară și îmbătrânim cu fiecare zi ce trece,
Și-n toamna vieții vom fi cu toți o simplă amintire rece.

Trăiește-ți viața ta cu bucurie cât mai frumos și mai decent,
Visează cât mai sus, dar nu uita să mai trăiești și în prezent.

Ai fi putut să mă iubești

Ai fi putut să mă iubești, aș fi putut să-ți dau și viața.
Ai fi avut azi lângă cine să te trezești tu dimineața.
Era frumos să fi-nțeles măcar în ceasul cel din urmă
Ca dragostea și cu respectul merg totdeauna mâna-n mâna.

Așa azi suntem doar niște străini ce împărțim doar obligații,
Și-acuma fug mereu de tine, de tine și de altercații.
Vei înțelege prea târziu că ai trăit și-o faci doar pentru tine,
Și-oricât ai căuta, nu vei mai întâlni pe cineva ca mine.