Efemera viață

O dâră în nisipul mării ce valurile o astupă,
O frunză ce-n toamnă din pom cade fiindcă se usucă,
Un abur ce dispare în neant ca fumul de țigară,
Așa infimă-i din păcate a noastră viață prea amară.

Și deși mici și insignifianți, în toată existența noastră,
Așa ostentativ de mândri și egoiști pân' la a cerului fereastră.
Acerbă alergare către divinizarea omenească,
Zeificând orice succes spre a ascunde neputința noastră.

Și anii trec, clepsidra timpului nu se oprește,
De moarte și de bătrânețe nimic nu ne scutește.
Și într-o zi, în toamna existenței noastre efemere:
Doar amintirile frumoase vor fi a noastră singură avere.