Și-n lumea asta așa bolnavă, de ai putea să îți păstrezi visul,
În clipele de-amărăciune cumva să poți să-ți ascunzi plânsul!
Mereu să cauți oameni buni, triați printre actorii scenei vieții,
Rămâi mereu ca un copil, cu INOCENȚĂ-n zorii dimineții!
Și mulți vor vrea să îți răpească a sufletului primăvară,
Dar tu să lupți, lumina zilei să nu o dai pe cea de seară!
Privesc mirat la flori, la pomi, pe cer la păsările minunate,
Ce duc o viață altruistă, trăind mereu în simplitate.
Si-mbătrânim pe zi ce trece, văzând târziu că-i doar o viață,
OF! De-am putea să emanăm în jur mereu a florilor dulceață!
Și sunt ispite zeci de mii, căci toți avem câte o slăbiciune,
Dar să ții minte 'totdeauna: rolul ispitei e să aducă amărăciunea!
Aș vrea să plec lângă Pacific, și să iau viața de la capăt iar,
E doar un vis, dar câteodată visele-s doar vise, și sunt chiar în zadar.
Și totuși fără vise, sentimente sau emoții ce ne-am face?
Negre inimi fără viață, ca-n zombii sufletul în noi ar zace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu