Și îmi doresc atâtea pe pământ,
și poate e prea mult ceea ce vreau,
Mă las lovit de-un firicel de vânt:
și doar apa speranței o să beau.
De!, alții vor lumea să cucerească,
eu-s mulțumit atât, doar să o văd, și tac;
Nicicând conștiința mea să amorțească:
mereu ce este bine vreau să fac.
Și știu că dincolo de nori în noapte
pe-al cerului tavan stelele strălucesc,
Și totdeauna o vor face dar în șoapte,
căci au respectat de gândul omenesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu