Cu cât mai mare-i întunericul de-afară,
cu atât mai mult stele-s mai luminoase.
În bezna deasă lumina ta să nu dispară,
să-ți lumineze a inimii cărări frumoase.
Din milioane de cuvinte, niciunul nu-i corect,
să poată el vreodată a descrie frumusețea,
Dar și durerea ascunsă bine-n al tau piept,
din care se revarsă iubirea și noblețea.
Și știm, desigur, oceanele nicicând nu se unesc,
și să innoți dintr-unul intr-altul nu e deloc ușor.
Dar învățăm cu greu că și copacii între ei vorbesc,
și câteodată și visele prind viață și mi te fura-n zbor.
Cu zeci de ani în urmă puteai să porți războaie,
ca o leoaică dârză la marginile lumii tu ai fi ajuns.
Acum însă, după atâtea lupte, dârzenia-ți se-nmoaie,
și visul și speranță, ușor, ușor s-au atins.
Dar încă chiar se poate, și visul nu-i târziu,
întinde-ți aripile, zboară! mai sus ca niciodată.
Ridică-te deasupra acestui univers pustiu: Găsește fericirea, ce-atâta timp ți-a fost furată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu