După atâția ani

Mi-e dor să te privesc din nou, aceeași tu.. cea dinainte,
În ochii-ți umezi să mă pierd și să rămân făr' de cuvinte.
Mi-e dor în brațe să te strâng din nou, și să fim iar ca altădată,
O de-am putea să regăsim din nou iubirea noastră minunată.

Căci tu ești singură acum și foarte tristă, și sufletul ți-e amar și cenușiu,
Iar eu după atâta timp nu pot din suflet să te scot, căci fără tine sunt pustiu.

Închis

Să mă-nțelegi când eu vorbesc fără cuvinte,
Aproape să mă simți făr' să mă vezi,
Și să te bucuri de-mbrățișarea mea fierbinte,
În nopți, în dimineți și în amiezi.

Chiar dacă sunt captiv fără vreo vină,
Și nu te pot avea în brațe decât în vis aievea,
Mereu te voi iubi și sufletul suspină,
Visând mereu la clipa când ne vom revedea.

Tu ești motivul pentru care duc astă luptă încă,
Și nu mă dau bătut gândind mereu la tine.
Mi-ai scris ultima dată că eu sunt a ta stâncă,
Și astfel speranța ai ridicat-o iar în mine.

Și știu că așteptarea e-așa ucigătoare,
Că timpul curge greu și mâine nu mai vine,
Și fiecare clipă ce ne desparte doare
Iar golul cel din suflet ne umple de suspine.

Stăm împotriva sorții și chiar a tuturor:
Eu în celula rece, tu-n garsoniera goală,
Și-avem totuși curaj să ne gândim la viitor,
Eu și cu tine într-o zi în fericirea ideală.

Compromisuri

Cât ni se mai cuvine, să alergăm prin viață,
Cu Soare sau cu nori, cu ploaia sau cu ceață.
Cu ochii plini de lacrimi și vise alungate,
Ne mai revigorăm cumva cu zâmbete furate.

Și zilnic luăm decizii, unele copiate,
Și-mprumutăm speranțe, le-mprumutăm în rate.
Iar când n-avem de-ales noi facem compromisuri,
Eliberând realul căci nu trăim în visuri.

Să nu facem însă nicicând vreun compromis moral,
Doar cel care încalcă orgoliul nost' banal.
Oh! Era frumos chiar fără, dar viața nu e dreaptă,
Dar cel mai important: conștiința mea curată.

Viață nu e picnic

Privesc spre cer acolo Soarele-i mereu, chiar dacă norii câteodată îl ascunde.
Iar noaptea știu că sus pe cer sunt stelele ce scânteiază și așa visele mi-aprinde..
Nu ne-am născut doar spre-a muri cândva, nici spre-a trudi o viață-ntreagă fără rost, fără oprire.
Atâtea flori frumoase în calea noastră, de le-am vedea, până n-ajungem o simplă amintire.

Privesc în jurul meu, trecut, prezent. Doamne ce repede trec anii, timpul nu stă pe loc.
Și pentru viitor aș vrea s-aleg în loc de-amarăciune al fericirii foc.
Trăind frumos și luminând în jurul meu cum Soarele pe cer o face zilnic,
Și fiecare clipă chiar și munca grea, istovitoare,  să o transform în picnic.

Viață și gheață

Mi-e groază, că-n jurul nostru-i un munte plin de gheață,
Iar dincolo de el e țara fericirii, unde mereu e dimineață.
Și acea țară e în visul nostru dintotdeauna, de-o viață,
Mirific teritoriu, unde e prospețime și verdeață.
Căci viața nu ar trebui să ne ofere doar dulceață,
Însă măcar acolo, un strop de fericire, nu doar greață.
Și într-o zi, noi vom păși încrezători prin deasa ceață,
Și vom escalada acest gigantic munte plin de gheață,
Măcar în toamna existenței, să-avem și noi o viață.

Încă mai poți

Cu cât mai mare-i întunericul de-afară,
cu atât mai mult stele-s mai luminoase.
În bezna deasă lumina ta să nu dispară,
să-ți lumineze a inimii cărări frumoase.

Din milioane de cuvinte, niciunul nu-i corect,
să poată el vreodată a descrie frumusețea,
Dar și durerea ascunsă bine-n al tau piept,
din care se revarsă iubirea și noblețea.

Și știm, desigur, oceanele nicicând nu se unesc,
și să innoți dintr-unul intr-altul nu e deloc ușor.
Dar învățăm cu greu că și copacii între ei vorbesc,
și câteodată și visele prind viață și mi te fura-n zbor.

Cu zeci de ani în urmă puteai să porți războaie,
ca o leoaică dârză la marginile lumii tu ai fi ajuns.
Acum însă, după atâtea lupte, dârzenia-ți se-nmoaie,
și visul și speranță, ușor, ușor s-au atins.

Dar încă chiar se poate, și visul nu-i târziu,
întinde-ți aripile, zboară! mai sus ca niciodată.
Ridică-te deasupra acestui univers pustiu:    Găsește fericirea, ce-atâta timp ți-a fost furată.

Să îi ajut

Să-mi pun Matia albastră, și casca anti șoc,
Să-alerg către incendiu, pe toți să-i scot din foc,
Să știu că ei sunt bine și sunt în siguranță,
Așa ei au un mâine, și au și o speranța

Ai ales egoul

Cândva pe cale tu sufletul ți l-ai pierdut.
fugind mereu după plăceri ușoare, la minut.
Puterea, faima și mândria inima ți-au împietrit,
și-acum un zombi ai ajuns, cu sufletu-negrit.

Păcat, în lume ai fi putut să luminezi,
dar ai ales în egoism să excelezi.

Încurajare pentru cei căzuți

Încearcă să gândești frumos și liber, și binele va străluci din nou,
Străin în lumea ast' așa nebună, viața ta să fie un ecou!
Și zi de zi clipă de clipă, mereu să lași ceva în urma ta,
Pe-oriunde calci, cu pașii mici, să crească flori cumva, cândva.

Și dacă astăzi viața te răpune, și ești îngenuncheat pân' la pământ,
Să știi că mâinele nu-i scris niciunde, și din nimic să îți iei iar avant.

Să trăiesc ca un artist

În clipa grea, când sufletul e-atât de trist,
gasesc putere să privesc ca un artist.
Să conturez o capodoperă de artă minunată,
inveşmântată în culori, ca altădată.

Din vise și iluzii castele-n minte am tot clădit,
au pervertit frumosul, realitatea a murit.
Și-ncerc să șterg minciuna iluziei amare,
și să gasesc în Adevăr o oază de culoare.

Afară-i frig, dar sigur intr-o zi va fi și Soare,
și voi pleca cu fruntea sus, la o plimbare.
Și adierea vântului fața-mi va mângâia,
și Soare, și verdeață, mereu pe calea mea.

Căci drumul pietruit e mai frumos ca cel de-asfalt,
şi'ntr-o colibă poate fi mai cald ca'ntr-un palat.
Și sigur intr-o zi, chiar de nu vrem, cu toții vom muri,
Dar pân-atunci, oh! E-o artă 'filozofia' de-a trăi.

Ridică-te și luptă

Când viața te lovește și nu știi ce să faci,
Tu scoală acu' și luptă, nu sta în pat să zaci!
Și azi îngenuncheat, până la gât noroiul,
Tu ai pierdut o luptă, nu ai pierdut războiul.

Speranță utopică

Cât de frumoasă ești speranță și cât de mult ne mai prostești,
Căci viața e așa cum e, în rest: iluzii omenești!
La ce atâtea vise și dorințe utopice și făr' de sens?
Când am putea trăi-n noroi, care oricum e-atât de dens?
De nu am fi ştiut viața cum ar fi trebuit să fie,
Așa frumos am fi trăit, oh! sfântă nebunie!
Însă, așa anii tot trec și viața ni se duce,
Și din sperante și iluzii rămâne un morman, si-o cruce.
Și-atunci! Ce-i de făcut? Oh! Minunată ignoranță!
Să nu îți pese niciodată dacă ești rege sau o zdreanță.

Rămâi un suflet frumos!

Și-n lumea asta așa bolnavă, de ai putea să îți păstrezi visul,
În clipele de-amărăciune cumva să poți să-ți ascunzi plânsul!

Mereu să cauți oameni buni, triați printre actorii scenei vieții,
Rămâi mereu ca un copil, cu INOCENȚĂ-n zorii dimineții!

Și mulți vor vrea să îți răpească a sufletului primăvară,
Dar tu să lupți, lumina zilei să nu o dai pe cea de seară!

Privesc mirat la flori, la pomi, pe cer la păsările minunate,
Ce duc o viață altruistă, trăind mereu în simplitate.

Si-mbătrânim pe zi ce trece, văzând târziu că-i doar o viață,
OF! De-am putea să emanăm în jur mereu a florilor dulceață!

Și sunt ispite zeci de mii, căci toți avem câte o slăbiciune,
Dar să ții minte 'totdeauna: rolul ispitei e să aducă amărăciunea!

Aș vrea să plec lângă Pacific, și să iau viața de la capăt iar,
E doar un vis, dar câteodată visele-s doar vise, și sunt chiar în zadar.

Și totuși fără vise, sentimente sau emoții ce ne-am face?
Negre inimi fără viață, ca-n zombii sufletul în noi ar zace.

Fericirea nepăsării

Când simt că locul meu e nicăieri,
și vreau ca o minune să apară;
Stindardul amintirilor de 'ieri',
of! Cât aș vrea durerea să dispară!

Ce fericiți sunt cei care n-au vise!
și nici păsare nu-i pe drumul lor,
Fără regrete-n viețile lor stinse,
făr' să gândească la vreun viitor.

Rămân un simplu eu

Și îmi doresc atâtea pe pământ,
și poate e prea mult ceea ce vreau,
Mă las lovit de-un firicel de vânt:
și doar apa speranței o să beau.

De!, alții vor lumea să cucerească,
eu-s mulțumit atât, doar să o văd, și tac;
Nicicând conștiința mea să amorțească:
mereu ce este bine vreau să fac.

Și știu că dincolo de nori în noapte
pe-al cerului tavan stelele strălucesc,
Și totdeauna o vor face dar în șoapte,
căci au respectat de gândul omenesc.