Născut captiv în închisoare

Ce ai putea să îți dorești: oh! Sfânta Libertate?...
Din închisoarea minții unde gratiile nu-s de fier,
Când nu cunoști, nici n-ai aflat ce-i aia demnitate,
Și ești în noaptea minții unde până și Stele pier.

Un rob docil ce te-ai născut fără lumină,
Nici să visezi nu poți căci granița a fost trasată,
Unicul drum vizibil e cel ce duce sigur la ruină,
Cu ochi închiși tot acceptând minciuna adevărată.

Ca un hoinar

Că un hoinar plecat mereu de-acasă
În goana disperată după bani,
Încă mai sper să fim cu toți la masă,
Nu de Crăciun, dar poate peste ani.

Căci nu de bine am plecat departe,
În lumea plină numai de străini,
Unde sunt bani și-i aproape de toate,
Doar sufletele-s pline de rușini.

Și visul revederii cu ai mei copii,
Îmi pare că se depărtează rău,
M-am îngropat in multe datorii
Iar drumul catre casă-i tot mai greu.

Și câteodată mă gândesc la aste' toate,
La sărăcia de acasă, la ai mei,
De-ajung să cred cumva că poate...
Of!.. Atâtea gânduri, și idei....

Vânătoare de inimioare

Vânătoare de like-uri
Și am plecat la vânătoare
Spre a vâna inimioare
Pe Facebook, Twitter, Instagram
De pe smartphone-ul cel am.

Și postez câte-o prostie
Din a gândului beție,
Și aștept ca lumea toată
Să de-a like de-i conectată.

Vreau să primesc inimioare,
Le aștept cu așa ardoare,
Chiar dacă nu-s relevante
Postările mele toate.

Și mă prinde o supărare
Când nu primesc inimioare
De îmi vine un așa gând
Să dau cu smart-ul de pământ.

Așteptând revederea

Mi-e gândul tot la tine în fiecare seară
Știind că ești departe sufletu-mi se-nfioară
Și aștept cu nerăbdare să te întorci la mine
Și dacă s-ar putea aș vrea să vii chiar mâine.

O dulce mângâiere și-o îmbrățișare caldă
Inima o animă și sufletul mi-l scaldă,
Dar pân' la întâlnirea ochilor noștrii vii
Nu-i nici o bucurie, doar gânduri cenușii.

Nu știu cum am trăit viața până la tine
Știu însă că de-atunci ne este foarte bine,
Dar despărțirea asta, chiar de e temporară
Mă face să văd viața-n lumina cea amară.

Și chiar dacă pe Facebook sau Twitter existăm
Ochii sunt la distanță, și nu ne îmbrățișăm.
În lumea din online nu suntem împreună,
Nu vreau așa să fim, nu vreau așa minciună.

Așa că te aștept, visez seară de seară.
Adorm și mă trezesc cu tine-n gând comoară.
Te aștept nerăbdător să vii și înțeleg
Căci fără tine nicicând eu nu voi fi întreg.

Căință și speranță

Stau în genunchi cu ochii în pământ în iarba udă,
Și sper din suflet ca Dumnezeu din cer s-auda.
S-audă ruga mea și plânsul sufletului meu,
Căința mea: căci am greșit atât grav și rău.

Stau pe genunchi din zori de zi până la asfințit.
Nici un răspuns. Și cred că Dumnezeu m-a părăsit.
Și nu-L condamn, căci am crezut că știu mai bine eu,
Credeam că-l depășesc într-un final pe Dumnezeu.

Mormântul meu încă nu e săpat aș zice eu
Dar voce nu mai am doar un pustiu ecou.
Zadarnic m-am trezit și eu acum în ultim ceas!
Speranța însă mă animă: e tot ce mi-a rămas.

Bat clopotele bisericii din depărtare
Un alt ratat ca mine ce pleacă la "culcare"..
Eu dar putere nu mai am să sper la o minune
Stau pe genunchi și-mi plâng a mea amărăciune.

Mă agăț de brațul Lui ca Iacov în vechime
Cu capul tot plecat în jos de groază și rușine,
Și de acea fărâmă de credință și speranță
Mă leg cu lanțuri de nerupt, lanțuri de foc și gheață.

Casa de lângă aeroport

Un borcan mare cu gem
Și o cană de compot
Stau pe masa mea de lemn
Privind spre aeroport.

Și se zgâltaie odaia
De un veșnic tremurat
Ca pe vremea lui mamaia
Când mergea la treierat.

Și au tot trecut de-atunci
Zeci și mii de avioane:
Au pus casa pe butuci
Dar se ține în obloane.

Dor de mama

Mergea rapid cu pași vioi
Și noi priveam la părul ei,
Se îndrepta spre depărtări
Dincolo de noi, de zări.

Cât am iubit-o, chiar și-acum,
Mi-o amintesc lângă alun,
Pe rând în brațe ne lua,
Ne dezmierda, ne legăna.

Atâția ani ne-am întrebat
De ce măicuța a plecat?
De ce a trebuit să lase
În urma ei două odrasle?

Și sper că unde o fi acum
Să aibă-n viață ceva bun.
Dar oare ea va mai găsi
În suflet loc pentru copii?

Mamă ca ea n-am mai avut,
Doar chipuri palide de lut,
Dar chiar și-n anii fără ea,
Prezența sa era aievea.

Voi fi-n curând la casa mea
Cu sufletul și inima,
Și-a mea mireasă mamă va fi
Pe veci pentru ai ei copii.

Dovezi pentru credință

A fost odată ca-n povești,
A fost n-o să mai fie,
Ca-n niște vise omenești
O altă istorie.

Degeaba studiezi la greu
Și "tocești" coatele pe net,
Dovezi ascunse tot mereu
Le cauți dar, ești reticent.

Căci mii de falsuri grosolane
Au împânzit ograda ta,
Și-n labirintul cu capcane
Tu rătăcești credința ta.

Străbunul tau ți-a spus odată
Dar vorba lui nu ai crezut,
Deși povestea-i minunată
Și are doar un început.

Acum să crezi tu vorba lui
Îți e din ce în ce mai greu,
Și-n patria cinismului
Vezi să nu te afunzi mai rău!

Citește și pe Lumea Scenă de Parodie: 30 de ani de la Revoluție

Fără baterie la telefon

Nu mai am baterie la mobil
Și netul dispăru subtil.
Ce să mă fac acum făr' telefon?
Doar să privesc pe cer un avion.

Cu smartphone-ul ținut în mână
Ochii holbez spre cer la Lună,
Însă e plină zi, pe cer e Soare,
Iar Luna nu o văd în zare.

Minutele se scurg atât de greu,
Sunt plictisit; ce să fac eu?
Căci fără internet viața-i ciudată
Ce pot să fac în lumea adevărată?

Și deodată mă lovi în cap 'epifanie'
Să folosesc externa baterie!
Și brusc la internet accesul meu
Mă puse iar online ... Și-i bine rău!

Iarna mea congelator pentru săraci

Precum un ceas de mii de ani
Precum săracii fără bani,
Nicicând nu uită să mai vină
Pe la noi iarna cea haină.

În frig afară tremurând în ger
Soarbe grăbit cafea caldă un șomer.
Iar a plecat să caute un job, ceva
Altfel de foame zăpadă va mânca.

Și nu doar el, dar are și copii,
Au și ei vise: că bine le va fi,
De-al lor tătic un job își va găsi,
Și-n cald în casă iarna-i va ocoli.

E frig, natura-i fară viață și e trist,
Precum un cimitir serbând pe anticrist,
Sărmanul se integrează bine în decor
Înfometat, înfrigurat fără vreun viitor.

O mașină și-un cățel

O mașină și-un cățel,
De aș avea și un purcel,
Poate și o floare în grădină,
Și aș mai vrea și o găină.

Este oare aceasta oare
O dorință atât de mare?
Oare Moș Crăciun mai știe
Să îmi facă o bucurie?

Căci eu nu-s calic ca alții,
Nu vreau faima, bogății,
Vreau doar Moș Crăciun să vină
La subraț cu o găină.

Una vie jucăușă
Să cânte noaptea la ușă.
Și de poate Moș Crăciun
Să el vină chiar acum.

O piatră grea de dus în spate

Nu poate piatra să vorbească,
Nici spatele cumva să odihnească,
Când ai greșit și ai decis să duci
O piatră grea cât mii de cruci.

De-ar putea mintea să înțeleagă,
Doar adevăruri clare să aleagă,
Căci nu poți face atâtea într-o zi,
Oricât ai încerca, și vrea și strădui.

Cu spatele-nhămat la multe joburi,
Când ochii văd pe alții doar la jocuri,
Întrebător sufletul tău cârtește:
Tu chiar nu vezi că forță nu mai este?