În miezul tumultos al mării
o pace-adâncă se găsește,
Ca într-un labirint plin de corăbii
ce în derivă se trezește.
Un vast imperiu de cuvinte,
o noimă plină, de doi bani,
Și ambalată-n falnice veșminte
rostogolindu-se`n tăcere peste ani.
Doar visul încă mai desparte
tăcerea vieții ireale,
De lumea cea sublimă și aparte
a fanteziei mele ideale.
Mă oglindesc pe luciul mării albastre
precum o stea în miez de noapte,
Și mă gândesc la toate acele astre
și la oceanul care ne desparte.
Și știu că efemer e totul
spre-un infinit și infinit de ani,
Că suntem prinși cu apa și cu focul
sper amuzamentul miilor de fani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu