Născut captiv în închisoare

Ce ai putea să îți dorești: oh! Sfânta Libertate?...
Din închisoarea minții unde gratiile nu-s de fier,
Când nu cunoști, nici n-ai aflat ce-i aia demnitate,
Și ești în noaptea minții unde până și Stele pier.

Un rob docil ce te-ai născut fără lumină,
Nici să visezi nu poți căci granița a fost trasată,
Unicul drum vizibil e cel ce duce sigur la ruină,
Cu ochi închiși tot acceptând minciuna adevărată.

Ca un hoinar

Că un hoinar plecat mereu de-acasă
În goana disperată după bani,
Încă mai sper să fim cu toți la masă,
Nu de Crăciun, dar poate peste ani.

Căci nu de bine am plecat departe,
În lumea plină numai de străini,
Unde sunt bani și-i aproape de toate,
Doar sufletele-s pline de rușini.

Și visul revederii cu ai mei copii,
Îmi pare că se depărtează rău,
M-am îngropat in multe datorii
Iar drumul catre casă-i tot mai greu.

Și câteodată mă gândesc la aste' toate,
La sărăcia de acasă, la ai mei,
De-ajung să cred cumva că poate...
Of!.. Atâtea gânduri, și idei....