Totul are sfârșit

Și totul moare, nimic nu ține veșnic.
Nici casele, nici pomii și nici vara.
Și orice-am face rămâne după noi: nimic.
Fiindcă încet, încet, se lasă seara.

Din dimineața noastră maiestoasă,
Cu speranțe, vise, ceva planuri pentru drum,
Ramane doar o amintire luminoasă,
Ce poate somnul să ne-aline, oarecum.

Și ce-am făcut, făcut rămâne,
Să dăm restart nu se mai poate.
Iar într-o zi, cu scârțâit de frâne,
Ne luam la revedere de la toate.

Mă regăsesc iar

Mă regăsesc iar și iar de-atâtea ori:
Oftând și suspinând de-al meu eșec.
Mi-e dor de-aleile 'nbrăcate-n flori,
Și câteodată .... și de un vin sec.

Cu cât iluzia e mai frumoasă,
Cu-atât dezamăgirea e mai mare.
Dar ținând cont că iarna e geroasă:
Nu poate fi mereu ca vara Soare.

Și chiar și-așa, mai sunt și zile
Când bucurii apar in ochii mici,
Și pași merg poate chiar mii de mile,
Dar sufletul va mereu, mereu aici.